Tot ceea ce face si ce poate sa faca o organizatie este definit de caracterul acelei afaceri.

Cum vede organizatia schimbarea si inovatia? Managerului ii este frica sa implementeze un alt sistem de vanzari mai eficient de teama reactiei angajatilor sau pentru ca firma  merge oricum? Managerul lauda inovatia dar cand un angajat vine cu o idee noua, acesta ii pune in carca realizarea ideii fara a-i oferi resurse si sustinere?

Cum relationeaza cu clientii? Pentru ca oricum sunt multi isi permite sa piarda cate unul prea pretentios, fara sa il pretuiasca ?

Tipul de comunicare pe care il incurajeaza – angajatii sunt in competitie si tin informatia pentru ei insisi sau o folosesc pentru a sprijini echipa?

Cat de greu este sa ajungi, ca angajat, sa vorbesti cu un manager?

Exista un set clar de valori? Sunt acestea transmise corect?

Angajatii stiu care este ideea centrala dupa care se ghideaza afacerea?

Cum sunt angajatii, care e atitudinea fata de job, cum duc la bun sfarsit task-urile si ce instrumente le ofera compania sa le duca la bun sfarsit, si nu in ultimul rand  – care este spiritul lor comun?

Documentatia interna a afacerii defineste modul in care organizatia dialogheaza cu sine insasi si cu membrii.

 

Intr-un studiu de acum cativa ani se ilustrau  in jur de 20 de tipuri de culturi organizationale insa nu exista un tip care sa fie in mod constant mai de succes decat altul. Totusi, companiile care repurteaza succesul par a avea niste constante:

  • Sunt centrate pe un tratament special al clientului – investesc foarte mult timp si energie pentru a intelege tipurile de client care cumpara de la ei precum si comportamentele care creaza repeat business. Nu se complac.
  • Au privirea orientata spre viitor
  • Au un set de valori clare – toti angajatii stiu bine care sunt comportamentele recompensate, si principiile dupa care este ghidata compania.

Nu este deloc usor sa mentii mereu niste structuri si standarde dar chiar daca nu pot face asta, organizatiile ar trebui cel putin  sa atentioneze clientul ca este intr-o pasa proasta, ca orice individ,  si sa isi ceara scuze.

Pentru ca traim intr-o cultura care promoveaza imaginea omului de succes, toate ratarile sunt bine ascunse, atat de indivizi, cat si de companii, pentru ca imaginea stirbita inseamna diminuarea increderii cumparatorului si deci pierdere de teren financiar.

Este greu sa inveti daca nu auzi despre greselile altora si sa urmaresti, ca organizatie, sa nu le repeti. Sa nu mai treci prin tot procesul de trial and error.

Apreciez foarte mult demersul unor curajosi care au lansat un site care se numeste ADMITTING FAILURE

http://www.admittingfailure.com/

Aici o sa gasiti niste rapoarte  – Great failure Reports – lectii invatate si povestite cu curaj de cei care nu au prea multe at stake si doresc sa arate lumii ca ratarile nu sunt chiar asa negre cum par. regasim aici experiente si sentimente umane comune.

 

Reclame